Cine a numit pentru prima data limitele? Cine le-a definit? O data nominalizate, restrictiile devin parca mai pregnante si incep sa ne urmareasca la tot pasul, aidoma unor umbre.
In unele pauze de relaxare, ma intreb cat de diferita ar fi viata in absenta interdictiilor, cum am proceda daca, efectiv, cheia s-ar afla la noi si cat de schimbate s-ar dovedi gesturile noastre. Cum ar fi daca nimeni nu ne-ar impiedica sa ne maximizam ideile, daca nu ar exista termeni precum „STOP”, „N-ai voie” sau „Asa nu se poate”. Am fi o lume mai buna, mai frumoasa, mai nonconformista si ne-am indrepta spre progres cu o viteza ridicata la patrat?
Ne-am indepartat exagerat de mult in ultima perioada de adevaratele valori si principii, ajungand uneori in stadiul in care faptele sunt dictate de anturaj (in virtutea spiritului de turma), de trend sau, nu in ultimul rand, de constrangeri (”N-am de ales. Nu pot opta pentru X, deci ramana Y” ). Ma gandesc ca, fara limite, am putea construi o lume mai buna, mai optimista, ne-am folosi creativitatea in scopuri mai nobile, iar competitia ar ajunge o constanta in viata tuturor.
Desigur, eu m-am referit la aspectele negative ale limitarilor de orice fel, care reprima adeseori originalitatea si ne obliga la a ne complace in uzual. Nu m-am gandit la regulile si obligatiile menite doar a ne usura, respectiv imbunatati modul de viata. Poate am mers prea departe, dar mi-ar placea ca in multe domenii sa ne putem manifesta liber, sa depinda doar de noi forma de exprimare a ideilor si sa nu stea nimic in calea materializarii viselor.
Din pacate insa, suntem incontinuu asediati de ingradiri si nu vad nicio cale de a ne sustrage sistemului. Mi-am pus gandurile pe hartie si am indraznit sa visez „cu voce tare”. Si acum, inapoi la treaba, caci oameni suntem, iar ceasul e cu ochii pe noi. Pacat ca pana si dansul ne e dusman.
Postări
