Mai e oare vacanta?.....

Ultima oara cand am reusit sa nimeresc pe un canal de stiri (adica acum vreo 2 saptamani, cel mai probabil) n-au spus nimic de vacantza... S-o fi terminat, e in plina desfasurare, care o mai fi situatia? Eu, una, stiu ca am avut ceva de genul vacanta la sfarsitul lui iunie, cand am fost vreo 5 zile la mare. Ma mir ca am treusit sa ajung si asa. In rest, mai nou muncind, imi duc vara prin statii de metrou, pe bulevarde inghesuite, prin taxiuri grabite si ma intreb...o fi cineva plecat in vacanta, in concediul mult dorit? Profita cineva de prea multele grade de afara, dar care pe plaja se simt oricum altfel? Se mai relaxeaza cineva stand acasa, dormind, vazand filme si mancand popcorn? Fiindca altfel nu-mi pot explica aglomeratia capitalei, agitatia locuitorilor, stresul si enervarea din aer...

C'est la vie...probabil vacanta a luat sfarsit intr-o zi busy la serviciu, intr-una din orele in care eram cufundata in hartii... Sorry, sper sa fiu pe faza la anul si, poate, sa profit si eu un pic de ea. Ceva mare, soare, valuri, poate si munte, poate si Spania, dar, ma rog, deja visez mult prea departe. Somebody stop me!!!

Anyway, in cazul in care vacanta s-a terminat doar pentru mine, va urez distractie placuta oriunde ati fi si sa va intoarceti incarcati de energie si amintiri frumoase. Ciao! Un beso! :*

Din intelepciunea chinezeasca...

Azi am dat pur intamplator peste cateva proverbe chinezesti, dintre care unele mi s-au parut foarte interesante. Logic, nu m-am putut abtine de la a le impartasi. Ele spun cam asa: Un intelept ia propriile decizii, un ignorant urmeaza opinia publica. Un diamant cu un defect este mai pretios decat o piatra de rand perefecta. Daca faci planuri pentru un an, cultiva orez; daca faci planuri pentru un deceniu, cultiva pomi; daca faci planuri pentru o viata, cultiva-i pe oameni. Daca nu poti impiedica pasarile prevestitoare de nenorociri sa-ti zboare pe deasupra capului, le poti impiedica sa isi faca cuib in parul tau. Cel care isi tradeaza un prieten bun sa sape doua morminte. Ce nu poti evita, accepta cu placere. (o parafrazare a unei replici celebre pe care o cunosteam sub alta forma. Ceva de genul: "Trebuie sa te straduiesti sa schimbi in bine ceea ce mai poate fi schimbat si sa accepti ceea ce nu poate fi schimbat, dar cel mai greu este sa inveti sa faci diferenta intre cele 2 categorii.") A nu cunoaste niciodata suferinta-aceasta este saracia omului. Viciul este urat si la cei frumosi, pe cand virtutea este frumoasa si la cei urati. A-ti cunoaste nestiinta este poarta cea mai buna spre cunoastere. Inteleptul nu dezaproba niciodata un nebun. Ne trebuie 2 ani sa invatam sa vorbim si o viata intreaga sa invatam a tacea.

First days @ work

First days at work...very nice and easy, i could have said one week ago, very interesting and appealing i could now tell you. Multa lume happy, multe persoane incantate de ceea ce fac, multa, muuulta Coca-Cola (ca doar e Coca-Cola H B C), multa energie in aer si multa curiozitate in randul celor aflati la inceput de drum. Usor-usor, curiozitatile sunt satisfacute, informatii noi se astern peste cele vechi, alte abilitati se nasc sau se aprofundeaza. Totul e fresh, lumea este binevoitoare si dornica sa ajute, mediul e propice invatarii in mod placut. E dragut. Imi place. Si acum, dupa o pauza de cateva minute, m-am imbogatit cu multe sarcini. So, sa purced la treaba. Mai vorbim noi. P000p :*

In memoriam...

Aseara am primit o veste care m-a intristat, pentru ca imi aducea aminte de vremurile in care nu aveam nicio grija , totul era soare si joaca. Catelul copilariei mele s-a stins ieri, rapus de o forma de cancer, s-a dus spre o lume mai buna unde, sper eu, va fi mai fericit. Ochii cei calzi s-au inchis pentru eternitate si nu-i voi mai putea vedea, iar spiritul mereu cald si jucaus a disparut o data cu Micky.

Mi-am dat seama cat poate insemna un suflet animal in viata oricaruia, cat bine poate face si cat de usor ne poate binedispune. Avem multe de invatat de la animale, de la toleranta, intelegere si pana la rabdare, prietenie si dragoste neconditionata. Imi va fi dor de Micky si de anii in care ne jucam impreuna prin curtea bunicii, eu mangaindu-l si el dand din coada zburdalnic. Pacat pentru durerea pe care nu a avut cum sa si-o exprime, pacat pentru felul in care s-a intamplat.

Cu bine, Micky! Speram ca ti-m fost stapani buni si ca ai fost fericit in scurta ta viata....

Ciudat

Ciudat. Ciudat cum o foaie alba ma poarta cu gandul la atat de multe. Ma ajuta parca sa-mi fac ordine in idei si sa-mi conturez un plan pentru cele ce urmeaza. Coala alba, golita de randuri ce nu-si au rostul si dezbracata de amintiri imi sopteste, ma linisteste, chiar ma-nvata. Este o stare nedefinita, pe care o regasesc doar la ore tarzii, in anumite imprejurari. Iubiri, dezamagiri, sentimente ne- si impartasite, pe toate i le-am prezentat intr-o maniera mai mult sau mai putin realista. M-am confesat ca unui prieten bun, dar care nu-mi poate face morala si nu ma critica. Scriind, ma eliberez parca de tensiunile acumulate, de stresul agasant, de indoielile ce-adeseori ma hartuiesc. Devin mai buna, mai impaciuitoare, mai linistita cu lumea si cu mine. Invat sa nu ma mai consum. Inteleg, in sfarsit, cat de util e uneori sa "stay chill" si "let it go". Ciudat. Ciudat cum o simpla coala de hartie imi creeaza o asemenea stare. It feels so... confortable!!!

Lasand totul in urma...

Adeseori viata este dura cu noi si nu se poarta tocmai ca o prietena adevarata. Poate este prea dura.

De prea multe ori suntem pusi in situatia de a face o alegere pe care nu ne-am dorit-o. Sunt momente de cotitura in care avem impresia ca decizia nu ne mai apartine.

Lasand totul in urma, pasim timid pe un nou drum, inca nebatatorit, rugandu-ne ca acesta sa ne conduca spre visele ascunse prin sertare si cutii. Lacrimi, suspine, regrete adorm uitate in departari.

Durerea este iminenta, caci orice nou inceput pastreaza amintirea sfarsitului. Cu ochii indreptati spre seninul cerului, zambit pierdut si cerem, in tacere, intoarcerea curajului de-a trai.

Ce-a fost e mort, iar in prezent sunt infipte radacinile viitorului ce de-acum se scrie...

Cine suntem

Astazi am descoperit o carte remarcabila, scrisa de Dan Puric, intitulata "Cine suntem". Este complet diferita de tot ce se scrie in ziua de azi in spirit pur comercial. Este o carte despre credinta, despre viata, despre politica, despre viitorul nostru ca popor si indivizi. Merita citita pentru ca are darul de a deschide ochii,de a destupa urechile si de a ne face sa gandim drept, chiar daca stam stramb.

Nu am putut sa nu notez cateva cuvinte din carte (din ce am citit pana acum) care mi-au placut sau m-au miscat in mod deosebit.

"A fi fericit nu inseamna a te izola de trecut. Fericirea adevarata este, dupa unii care zic "a trai pentru a avea", bogatia. Altii spun "a trai pentru a fi". Crestinul spune un lucru extraordinar: "a trai pentru a invia", ceea ce n-are legatura nici cu "a fi", nici cu "a avea" dar nu le exclude pe nici una."

" Un preot spunea ca "banul e o funie, care te poate cobori in iad sau urca in rai, depinde doar de ceea ce faci cu ea.""

"Distanta, pentru dragoste, este ca vantul pentru foc. Daca dragostea este mare, o inteteste. Daca nu, o stinge."

"Numai oamenii fara Dumnezeu se simt singuri."

"Romania de azi este copacul uscat, care si-a pierdut frunzele. Aceste frunze, in caderea lor la pamant, au soptit in taina sau au strigat, neauzite, sensul vietii, al mortii si al suferintei la cae au fost supuse."

"Omul invaluit de dragostea lui Hristos a fost inlocuit de omul mumificat de drepturi. Unii vor sa se mantuiasca de lume, dar crestinul adevarat il roaga pe Hristos sa mantuie lumea."

Sper sa va fi starnit interesul. Daca da, lectura placuta!!!

No limit!

Cine a numit pentru prima data limitele? Cine le-a definit? O data nominalizate, restrictiile devin parca mai pregnante si incep sa ne urmareasca la tot pasul, aidoma unor umbre.

In unele pauze de relaxare, ma intreb cat de diferita ar fi viata in absenta interdictiilor, cum am proceda daca, efectiv, cheia s-ar afla la noi si cat de schimbate s-ar dovedi gesturile noastre. Cum ar fi daca nimeni nu ne-ar impiedica sa ne maximizam ideile, daca nu ar exista termeni precum „STOP”, „N-ai voie” sau „Asa nu se poate”. Am fi o lume mai buna, mai frumoasa, mai nonconformista si ne-am indrepta spre progres cu o viteza ridicata la patrat?

Ne-am indepartat exagerat de mult in ultima perioada de adevaratele valori si principii, ajungand uneori in stadiul in care faptele sunt dictate de anturaj (in virtutea spiritului de turma), de trend sau, nu in ultimul rand, de constrangeri (”N-am de ales. Nu pot opta pentru X, deci ramana Y” ). Ma gandesc ca, fara limite, am putea construi o lume mai buna, mai optimista, ne-am folosi creativitatea in scopuri mai nobile, iar competitia ar ajunge o constanta in viata tuturor.

Desigur, eu m-am referit la aspectele negative ale limitarilor de orice fel, care reprima adeseori originalitatea si ne obliga la a ne complace in uzual. Nu m-am gandit la regulile si obligatiile menite doar a ne usura, respectiv imbunatati modul de viata. Poate am mers prea departe, dar mi-ar placea ca in multe domenii sa ne putem manifesta liber, sa depinda doar de noi forma de exprimare a ideilor si sa nu stea nimic in calea materializarii viselor.

Din pacate insa, suntem incontinuu asediati de ingradiri si nu vad nicio cale de a ne sustrage sistemului. Mi-am pus gandurile pe hartie si am indraznit sa visez „cu voce tare”. Si acum, inapoi la treaba, caci oameni suntem, iar ceasul e cu ochii pe noi. Pacat ca pana si dansul ne e dusman.

Pasi...

Pasim zi de zi prin viata, singuri sau avand un sprijin alaturi, batatorim drumuri neumblate, alergam pe alei intortocheate sau ne vedem linistiti de plimbarile ce ne arata si ne invata intr-o fractiune de secunda mai mult decat cartile ori profesorii in luni si ani. Bajbaim, mergem la intamplare, ne taram, ne aruncam cu capul inainte urmand a vedea ce se petrece. Riscam totul pe o carte si putem pierde orice. Unii pasi ne apropie de reusita, altii reprezinta experiente ce mai devreme sau mai tarziu se vor dovedi folositoare, iar ceilalti ne trag inapoi. Uneori ne impiedicam. Zambim trist, neincrezator, apoi ne ridicam si ne continuam drumul prin jungla cotidiana. Pas cu pas, trec zile si nopti, luni si ani, se aduna intamplari, invataminte si amintiri in cufarul pastrat cu sfintenie pentru a fi util pe viitor. Se spune ca primii pasi sunt cei mai grei. Cei mai istovitori, cei mai nesiguri, cei mai dezamagitori. Dar orice inceput e dificil. Iar odata depasit momentul, viitorul se prezinta in alte culori, mai vii, mai dinamice, mai antrenante. Orice pas este o dovada de curaj. Orice pas este o reusita. Nu trebuie escaladat un munte pentru a obtine multumirea sufleteasca atat de necesara adeseori. Nu avem nevoie de prea multe pentru a fi fericiti. Trebuie doar sa calcam ferm, cu siguranta unei victorii. Rezultatul este mult mai aproape cand exista incredea.

Portativ

Drumul spre fericire se ascunde in ceata...o ceata prea densa si intunecata... Firimiturile de speranta se insiruie pe poteca zilei de ieri... Zambetele naive zac sub un morman de realism crud... De unde putere sa cazi mereu si sa te ridici de parca nu te-ai fi lovit? De unde curaj sa mergi orbeste mai departe? Cand orizontul se arata tremurand de frica zilei de maine si latul se strange tot mai abitir in jurul tau, mai poti oare privi cu liniste in suflet spre viitor? Gloantele celor din jur se aseaza ca niste note pe portativul cotidian. Gloante incarcate de rautati si injurii nemeritate, nejustificate si trase la intamplare. Melodia prea trista se schimba zilnic, dar sunetele ei sunt singura constanta a vietii tale. Pasesti timid, cu puterea uitata acasa, agatata langa oglinda in care te-ai privit inainte de a iesi pe usa, poate nu pentru ultima oara... Cum stii care este calea corecta? Cum sa faci sa alegi drumul cel bun, chiar daca plin de obstacole? Cum faci fata furiei de a te vedea infrant atat de des de forte nevazute, unite impotriva unui biet pion ratacit pe o tabla de sah mult prea mare? Abisul plin de necunoscut si necunoscute se casca tot si tot mai aproape, viata si ambitia se scurg usor in prapastie, lasandu-te singur si dezgolit in fata sortii. Lipsesc doar gloantele violente, care probabil pandesc prin imprejurimi. Drumul spre fericire si-a regasit conturul... S-a transformat intr-un portativ insangerat, pe care nu vrei sa-l urmezi... Si-acum, incotro? Melodia se aude tot mai departe...

Cuvinte

Cuvinte...vorbe-n vant sau vorbe mari, pretioase, cu greutate, toate pornesc din cuvinte. Cand suntem nervosi si ne descarcam pe primul om ce are ghinionul de a ne iesi in cale, cand suntem suparati si nu mai stim ce spunem, ori, din ce in ce mai rar, cand suntem in culmea fericirii si umblam pe strazi strigand in gura mare motivul starii noastre exuberante... De fiecare data cuvintele ne ajuta sa ne exprimam, uneori curg fara sa reflectam macar doua secunde inainte de „a da drumul la porumbel”, alteori exprima ganduri pe care nici nu banuiam ca le avem sau opinii pe care voiam sa le pastram doar pentru propria persoana.

Cum am putea comunica fara cuvinte? Cu siguranta nu la fel de eficient si nici pe departe la fel de usor. Am inceput sa meditez asupra acestui subiect dupa ce am dat peste o reclama pe net la Vodafone. Oare am zambi mai mult pentru a ne exterioriza sentimentele? Oare am imbratisa mai mult pentru a ne exprima afectiunea? Sau poate am sta incruntati, am suferi si am plange necontenit din lipsa posibilitatii de a ne manifesta pe deplin. Am incercat sa inteleg lumea in care traiesc surdo-mutii, desi nu sunt sigura ca este o „lume” si nu iadul pe pamant. Cum e posibil sa fii permanent izolat de societate, sa te simti prins intr-un glob de sticla din care nu poti iesi, sa nu poti comunica, sa nu poti arata ce simti, ce crezi, sa nu-ti poti numi nevoile? Cum o fi sa nu poti asculta vocea iubitei sau a iubitului ori vocea calda a mamei in clipele in care problemele si suferintele te depasesc? Sa nu poti urla de nervi pentru a elimina energiile negative acumulate, sa nu poti asculta si fredona melodia preferata pentru a te calma?

Din ce in ce mai mult cred ca ne indepartam de lucrurile cu adevarat importante, vad zi de zi cum pasim nepasatori pe langa oameni, fapte sau evenimente demne de toata admiratia si lauda noastra, lasam sa treaca cuvinte pe langa urechile noastre fara a le acorda atentie. Un „Multumesc”, un „Te rog” de mult nu mai conteaza, un „Te iubesc” devine tot mai banal si mai des auzit pe la toate colturile sau telefoanele. Cand si-au pierdut vorbele semnificatia? Cand au incetat a-si mai atinge scopul, acela de a exprima ceea ce simtim, ceea ce ne dorim, ceea ce vedem, facem, auzim? De prea multa vreme nu am mai intalnit o persoana care sa fie efectiv atinsa de un cuvant duios, de o declaratie sau care sa lacrimeze la auzul unei melodii din tinerete. Multe din aspectele de baza ala vietii isi pierd treptat importanta si locul pe care ar trebui sa-l ocupe in existenta noastra. Poate ar trebui sa ne cantarim mai bine cuvintele inainte de a le rosti, pentru ca sper ca mai exista oameni pe care sa-i doara anumite remarci, poate ar trebui sa ascultam uneori mai mult si sa vorbim mai putin si cu siguranta ar fi cazul sa fim mai atenti la vorbele si sunetele din jurul nostru, recunoscatori ca avem posibilitatea de a ne bucura de ele... Sa ne aducem aminte de fericirea parintilor la auzul primului „tata” sau „mama”, sa ne amintim prima declaratie de dragoste ce ne-a mangaiat sufletul si inima. Sa ne amintim importanta cuvintelor si sa reinvatam sa le pretuim!

In the morning

Orice dimineata are aspecte pozitive si aspecte negative. De regula, cu ochii lipiti de somn si nu tocmai nerabdatori de a ne da jos din pat, ne concentram pe partile neplacute. Multe probleme nu mai pot fi amanate, sunt o gramada de treburi de facut, de aranjat, de reparat, cumparaturi de facut, apoi cine gateste mancarea, cine face curatenie, cine plateste facturile.....? Ca sa nu mai vorbim de serviciu, facultate, s.a.m.d.

In dimineata aceasta am fost trezita brusc (uitasem complet cum e sa te trezeasca cineva dar sunt acasa si aici se considera ca ora 8 e mult prea tarzie pentru lenevit). Probabil ca daca ar fi fost alta situatia gandurile ar fi tabarat pe mine, cu mic, cu mare si n-as fi fost in stare sa zambesc pana aproape de miezul noptii. Dar asa, mi-am propus sa-mi elimin orice urma de pesimism sau suparare si sa vad ce-mi ofera ziua. Nu e mai bine asa? Decat sa pornesti la drum plin de griji si mai mult deprimat decat increzator?

Urmeaza cafeaua, stirile de dimineata, frunzaritul ziarelor, pentru adeptii jurnalelor carora timpul le permite (eu aleg varianta Mircea Badea, mai rapida si mai distractiva) , eventual un pic de muzica (la mine functioneaza pentru imbunatatirea starii de spirit. O recomand calduros!) Si gata! S-a facut deja tarziu! Sa stabilim lista de activitati si la treaba! Va doresc o zi minunata!

Cugetari diverse ("Costinesti 2008...")

TACEREA = cel mai simplu raspuns,

atunci cand cuvintele devin prea complicate

SPERANTA= pofta de viata concentrata intr-o pastila

Cand nu mai poti vedea, privesti in sufletele oamenilor; cand nu

poti auzi, citesti pe buze; cand nu poti vorbi, comunici prin semne. Dar adevarata tragedie este cand devii pasiv, nu mai simti si nu te mai implici, fiindca doar atunci inseamna ca nu mai esti capabil a trai.

VIATA = un balon de sticla, purtat de vant.

OPTIMISMUL = calitatea cea mai de pret a oamenilor puternici

Valuri... ("Costinesti 2008")

Valuri albe, inspumate, uriase, cum de mult nu am mai vazut. De fapt, o singura data am mai intalnit valuri atat de mari, sau poate sunt amintirile distorsionate, pentru ca atunci eram doar o copila si raporturile s-au mai schimbat intre timp.

Prima zi de Costinesti (ma aflu pentru prima data aici) am petrecut-o aproape in intregime in apa. Soarele a fost putin zgarcit cu turistii, in schimb caldura marii a compensat lipsa sa. Am incercat sa inot, nu prea aveam cum, asa ca mai mult m-am "zbenguit", cum ar spune mama. Foarte frumos. Am facut o gramada de fotografii si filmulete pe care abia astept sa le developez si sa le arat prietenilor.

Mai pe seara planuim o plimbare prin statiune. (eu, varul mai mic, Razvan, si matusica) Poimaine vor ajunge si parintii mei si, cine stie, poate ne strangem mai multi. Anyway, so far so good. I'm looking forward to meeting the very next day. Va p00p!

Din ciclul "Costinesti 2008"...

Trenul a parasit Gara de Nord de doar cateva minute. Cerul nu arata exact asa cum mi-as fi dorit, dar speranta moare ultima. La mare trebuie sa fie cald si bine. Astept, foarte putin rabdatoare, sa simt mirosul apei sarate, atat de cunoscut!

Tocmai am vorbit la telefon cu matusa, care e deja pe plaja. Mi-a spus ca e soare si ca sunt valuri "cool", cu alte cuvinte, e de bine. Mi-era dor de valurile uriase, care sa se sparga, spumos, aproape de mal. Sunt toata un zambet. Mai am putin.

Nu-mi vine sa cred!

In sfarsit plec la mare. Singura. Maine, dis-de-dimineata. Nu va ganditi ca sunt o solitara, restul lumii este deja acolo. Anyway, marea este unicul loc unde, cred eu, nu m-ar deranja sa fiu "just me" si in aceeasi masura unicul loc ce m-ar deprima pana la limita daca as fi singura. Totul se reduce la timing. Sunt momente in care marea, buna si vechea mea prietena, mi se pare atat de linistitoare, de relaxata si de frumoasa incat nu as accepta s-o impart cu nimeni, as fi cea mai egoista din lume si m-as desfata doar eu cu peisajul, cu briza blanda, cu valurile inspumate si cu nisipul fierbinte. Pur si simplu nu ma pot abtine cand vine vorba de asa ceva. Sunt insa si momente in care n-as putea concepe sejurul la mare, plimbarile pe plaja, rasariturile si apusurile fara un suflet complementar alaturi, cel putin la fel de nebun, de jucaus, de dornic de vara si indragostit iremediabil de mare ca mine. Asta sunt eu. Ador marea, mi-e dor de ea de cate ori nu sunt acolo ori inchid ochii si-o vizualizez, plina de energie si de mistere, n-as putea gandi o vacanta vara sau o escapada stim-noi-de-care in absenta plajei, a apei care arata minunat chiar si cand e trist afara, a nisipurilor bogate (aici mai are de lucrat tara noastra daca nu se doreste ca populatia, in unanimitate, sa-si petreaca concediile in Turcia, Grecia, Dubai, la Nisipurile de Aur etc. etc. etc.) Marea! Parca ma vad, sticlindu-mi ochii, gandindu-ma ca maine voi scrie dintr-un sezlong, urmarind cum soarele se retrge treptat peste hoteluri si zambind catre pescarusi. Sunt indragostita! Si mor de nerabdare!