Strani amori

De ce ne implicam in iubiri in care nu se merita sa ne implicam, de ce persistam in a ne indragosti din ce in mai des de o himera, de ce vanam iluzii si suntem realisti intotdeauna in ceea ce-i priveste pe ceilalti dar niciodata vis-a-vis de noi? De ce barbatii iubesc femeile, care: - stau ore in sir la telefon cu prietenele desi tot ei platesc factura - merg mai des la salon decat la supermarket - au saptamanal migrene care nu le trec cu nicio pastila - plang cand vad un copil jucandu-se in parc, dar nu le impresioneaza niciun fotbalist care isi rupe picioarele pe teren, dupa ce a alergat 10 kilometri in timpul meciului - mint in fiecare zi ca sunt obosite si ca au un milion de treburi la serviciu dar nu ii cred cand spun ca nu au timp sa ia copiii de la scoala - incep sa planga si cand sunt intrebate ce-au patit raspund „Nimic” - daca ar avea posibilitatea de a alege, ar petrece mai mult timp prin magazine decat acasa - etc. etc. etc. De ce femeile se incapataneaza sa iubeasca barbatii, care: - se bat cu pumnul in piept ca se pricep la orice dar cand sunt rugati sa ajute fie nu au timp, fie produc mai mult rau - aleg o iesire cu baietii in locul unei cine romantice - cred ca lumanarile trebuie folosite doar la inmormantari si in cazul unei pene de curent - sunt convinsi ca bucataria este un pseudonim pentru camera de lucru a femeii - s-ar uita non-stop la meciuri dar nu concep o discutie de 2 ore cu iubita, privind-o in ochi - nu tin minte niciodata o data de nastere sau un eveniment important - se simt jigniti de eventualitatea cumpararii florilor pentru femei, motiv pentru care se abtin de la asemenea activitati - n-au rabdare sa iasa la o plimbare prin parc, pe malul marii sau sa le scoata la un suc - etc. etc. etc.

Noapte calda

Noaptea ma indeamna sa pornesc la drum, sa las totul in urma si sa reinvii dulceata plimbarilor in singuratatea intunericului. Bezna ce ma inconjoara e prietena mea, intr-un univers in care numai eu si ea ne regasim. Lumea trepidanta s-a indepartat, anesteziata de indiferenta mea. Pasesc tiptil, de teama de a nu trezi la viata galagia. Inaintez alene, dar foarte usor, parca zbor prin ceata ce se lasa imprejurul meu. Umbrele ma insotesc, imi tin tovarasie, fara ca prezenta lor sa imi fie antipatica. Pornesc la drum. Un drum fara directii, fara scop, ce va lua sfarsit o data cu ivirea primelor raze luminate. Iubesc lumina, ea imi reda adeseori puterea, dar clipele acestea sunt rezervate altcuiva. Pasesc melancolic, parca pastrand amintirea primei nopti de iubire sub stele. Cerul senin si aerul placut imi risipesc orice urma de indoiala. Sunt tot eu. Desi totul in jur s-a metamorfozat, s-a convertit la nebunie si a sfarsit in autodistrugere, ma straduiesc din rasputeri sa imi pastrez agerimea mintii si independenta gandirii. Nu depind de nimeni. Privirea-mi e la fel de ascutita ca-n ziua in care am inteles definitia vietii. Inima-mi zburda in continuare dupa flori, fluturi si culori si nu se lasa doborata. Vanez si-acum un strop de fericire folosindu-mi intreg arsenalul. Doar timpul e mai scurt. Stau pe o banca in parc. Prin intuneric izbutesc sa refac imaginea copacilor semeti, a pasarilor prea zglobii si e ierbii proaspat taiate. Retraiesc clipele copilariei, cand impleteam coronite din florile cele mai parfumate si alergam cu ele in mana spre casa. Imi amintesc si cerul visator ce ma acompania in cele mai mari nazbatii. Acum florile dorm, iarba e uda iar cerul s-a acoperit de nori. Ma ridic si-o iau din loc. Strazile, noaptea, par mai solidare. Intunericul nu le sperie nici pe ele. Straniu, am un sentiment de siguranta. Ma simt ca acasa, umbland pe holurile largi si obscure. Imi vine sa fug. Imi vine s-alerg, sa ma intrec cu gandurile mele, desi totul in jur e incremenit. Cu greu, ma razgandesc. Mersul pe jos actioneaza ca un pansament pentru suferinta. Noaptea cea calda imi relaxeaza framantarile. De data aceasta, drumul capata o directie. Fiindca acum stiu ca sunt pe drumul cel bun.

Aripi albe

Vesnic sincere, pline de viata si iluzii, bogate in mister si dornice de cunoastere, aripile albe plutesc deasupra lumii, culegand si imbratisand idei, ganduri, sentimente. Cand intalnesc Binele, se astearna la picioarele lui. Cand intalnesc Fericirea, o iau cu ele in zbor pentru a o plimba prin lume si a o oferi in dar. Iar cand nu mai pot rezista cenusiului vietii cotidiene, se inalta in cautare de altceva. Mereu in explorare, aripile albe va vor impartasi din propria experienta. Calatorie placuta!