Despre moda...

Ce inseamna de fapt sa fii la moda pentru fiecare dintre noi? Sa fim in ton cu cele mai noi tendinte, fie ele de la Hollywood, Cannes, Milano sau Paris, sa le imitam pe Angelina Jolie, Paris Hilton, Corina sau Loredana? Am renuntat de mult la a ne imbraca doar pentru a nu iesi dezbracati in public si pentru a nu suferi de frig. Mai nou, rolul hainelor pare sa fie cel de a dovedi apartenenta la o categorie sociala, de a arata suma de bani din cont si, eventual, interesele muzicale, pasiunile etc. Pentru multi proaspeti si onorabili cetateni ai Uniunii Europene, o noua celebra achizitie vestimentara ori un obiect decorativ semnat de un mare designer reprezinta un tel in viata, ce merita cu desavarsire renuntarea la satisfacerea altor placeri (teatru, cinematografie, mai putin interesante si mult mai putin mediatizate). Snobismul zilelor noastre a atins deja cote dezastruoase, dar nimeni nu pare sa fie alarmat de situatie sau sa incerce sa ia masuri. O haina de firma, unicata, o bijuterie batuta in cristale Swarowski sau diamante de n+1 carate , o masina ultimul model trebuie neaparat avute in portofoliu pentru a se putea crea o imagine respectabila si demna de invidiat. O vedeta nu este vedeta pana nu are 1485 de stilisti, 546 de manageri de imagine, de bucatari, de maseuri, de ajutoare de tot felul pe care este imperios necesar sa le care dupa ea prin tara si strainatate, la fiecare concert sau aparitie publica. Orice nou articol cumparat trebuie atestat de catre restul universului prin toate mijloacele posibile: televiziune, presa, inetrnet, barfa etc. In umila mea opinie, moda ar trebuie sa ne preocupe doar intr-o mica masura, fara sa ne dea prea mari batai de cap si sa ne „manance” tot timpul. Ar trebui sa nu fie o ocupatie permanenta, ci mai degraba un prilej de desfatare ocazionala, cand am privi la televizor sau am participa la prezentari de moda ori am asculta diferite talk-show-uri pe aceasta tema. In orice caz, moda nu poate fi privita cu aceeasi ochi de toate persoanele. Ea trebuie inteleasa in sensul sau corect si adevarat, apoi adaptata la tinuta, trasaturile si personalitatea individuala. De prea multe ori am observat pe strada oameni a caror vestimentatie semana cu penajul unui papagal african sau cu un curcubeu, doar pentru ca incercasera sa copieze un oarecare „super-ultra-mega-star”. Culorile, materialele si imprimeurile pe care se pune atat de mult accentul in ultima vreme nu se potrivesc in aceeasi masura tuturor persoanelor. Nu orice haina ne vine bine doar pentru ca lungimea sau croiala ei sunt in trend. Va mai trece mult pana cand societatea va intelege ca mai presus de moda, care este trecatoare, se afla stilul. Acesta este mult mai greu de definit si foarte dificil de descoperit. Dupa parerea mea, mai degraba cu asa ceva ne-am bate capul. Din pacate insa, se pare ca stilul nu prea este la moda.

intre ieri si maine

Privind la tot ce-a fost Si dorul ce s-a scurs, Flacari de duh s-au stins, Cenusa unui amurg prea violet...

Lacrimi se-astern, acoperind pamantul, Tresar in gand, Visand ce nu mai e Si aripi imi cresc iar, zambind spre rasarit.

Strani amori

De ce ne implicam in iubiri in care nu se merita sa ne implicam, de ce persistam in a ne indragosti din ce in mai des de o himera, de ce vanam iluzii si suntem realisti intotdeauna in ceea ce-i priveste pe ceilalti dar niciodata vis-a-vis de noi? De ce barbatii iubesc femeile, care: - stau ore in sir la telefon cu prietenele desi tot ei platesc factura - merg mai des la salon decat la supermarket - au saptamanal migrene care nu le trec cu nicio pastila - plang cand vad un copil jucandu-se in parc, dar nu le impresioneaza niciun fotbalist care isi rupe picioarele pe teren, dupa ce a alergat 10 kilometri in timpul meciului - mint in fiecare zi ca sunt obosite si ca au un milion de treburi la serviciu dar nu ii cred cand spun ca nu au timp sa ia copiii de la scoala - incep sa planga si cand sunt intrebate ce-au patit raspund „Nimic” - daca ar avea posibilitatea de a alege, ar petrece mai mult timp prin magazine decat acasa - etc. etc. etc. De ce femeile se incapataneaza sa iubeasca barbatii, care: - se bat cu pumnul in piept ca se pricep la orice dar cand sunt rugati sa ajute fie nu au timp, fie produc mai mult rau - aleg o iesire cu baietii in locul unei cine romantice - cred ca lumanarile trebuie folosite doar la inmormantari si in cazul unei pene de curent - sunt convinsi ca bucataria este un pseudonim pentru camera de lucru a femeii - s-ar uita non-stop la meciuri dar nu concep o discutie de 2 ore cu iubita, privind-o in ochi - nu tin minte niciodata o data de nastere sau un eveniment important - se simt jigniti de eventualitatea cumpararii florilor pentru femei, motiv pentru care se abtin de la asemenea activitati - n-au rabdare sa iasa la o plimbare prin parc, pe malul marii sau sa le scoata la un suc - etc. etc. etc.

Noapte calda

Noaptea ma indeamna sa pornesc la drum, sa las totul in urma si sa reinvii dulceata plimbarilor in singuratatea intunericului. Bezna ce ma inconjoara e prietena mea, intr-un univers in care numai eu si ea ne regasim. Lumea trepidanta s-a indepartat, anesteziata de indiferenta mea. Pasesc tiptil, de teama de a nu trezi la viata galagia. Inaintez alene, dar foarte usor, parca zbor prin ceata ce se lasa imprejurul meu. Umbrele ma insotesc, imi tin tovarasie, fara ca prezenta lor sa imi fie antipatica. Pornesc la drum. Un drum fara directii, fara scop, ce va lua sfarsit o data cu ivirea primelor raze luminate. Iubesc lumina, ea imi reda adeseori puterea, dar clipele acestea sunt rezervate altcuiva. Pasesc melancolic, parca pastrand amintirea primei nopti de iubire sub stele. Cerul senin si aerul placut imi risipesc orice urma de indoiala. Sunt tot eu. Desi totul in jur s-a metamorfozat, s-a convertit la nebunie si a sfarsit in autodistrugere, ma straduiesc din rasputeri sa imi pastrez agerimea mintii si independenta gandirii. Nu depind de nimeni. Privirea-mi e la fel de ascutita ca-n ziua in care am inteles definitia vietii. Inima-mi zburda in continuare dupa flori, fluturi si culori si nu se lasa doborata. Vanez si-acum un strop de fericire folosindu-mi intreg arsenalul. Doar timpul e mai scurt. Stau pe o banca in parc. Prin intuneric izbutesc sa refac imaginea copacilor semeti, a pasarilor prea zglobii si e ierbii proaspat taiate. Retraiesc clipele copilariei, cand impleteam coronite din florile cele mai parfumate si alergam cu ele in mana spre casa. Imi amintesc si cerul visator ce ma acompania in cele mai mari nazbatii. Acum florile dorm, iarba e uda iar cerul s-a acoperit de nori. Ma ridic si-o iau din loc. Strazile, noaptea, par mai solidare. Intunericul nu le sperie nici pe ele. Straniu, am un sentiment de siguranta. Ma simt ca acasa, umbland pe holurile largi si obscure. Imi vine sa fug. Imi vine s-alerg, sa ma intrec cu gandurile mele, desi totul in jur e incremenit. Cu greu, ma razgandesc. Mersul pe jos actioneaza ca un pansament pentru suferinta. Noaptea cea calda imi relaxeaza framantarile. De data aceasta, drumul capata o directie. Fiindca acum stiu ca sunt pe drumul cel bun.

Aripi albe

Vesnic sincere, pline de viata si iluzii, bogate in mister si dornice de cunoastere, aripile albe plutesc deasupra lumii, culegand si imbratisand idei, ganduri, sentimente. Cand intalnesc Binele, se astearna la picioarele lui. Cand intalnesc Fericirea, o iau cu ele in zbor pentru a o plimba prin lume si a o oferi in dar. Iar cand nu mai pot rezista cenusiului vietii cotidiene, se inalta in cautare de altceva. Mereu in explorare, aripile albe va vor impartasi din propria experienta. Calatorie placuta!

Dilemele Dragostei

V-ati intrebat vreodata de ce viata nu pare sa aiba atatea dileme pana sa ne indragostim? Existenta cotidiana se desfasoara natural, fara prea multe sau prea dificile reguli de urmat, fara sa ne apese curiozitati si cu siguranta fara ca probleme ce nu ne privesc sa ne priveze de binemeritatul somn. Pe acest fundal familiar, indelung practicat si deja fara secrete se declanseaza adesea fenomene cu intensitati nebanuite, ce pot conduce la efecte iesite din comun: iubiri. Iubiri de-o vara, trecatoare, iubiri puerile, iubiri la prima vedere, fulgeratoare si patrunzatoare, toate vin sa ne zdruncine lumea si sa o intoarca cu susul in jos, sa ne strambe planurile si viziunile pana ajung sa le culce la pamant. Cel mai frecvent ravasitoare, nimeni nu se arata deosebit de deranjat cand este lovit din plin de o tornada a dragostei sau este prins in vartejul ei ametitor. Zambim tamp si fara motiv, ne lasam usor dusi de nas de aroma imbietoare a fericirii ca-n povesti, iertam greseli grave si le depasim de parca nimic nu s-ar fi petrecut. Suntem mai darnici, mai aerieni si in acelasi timp mai atenti ca niciodata la anumite detalii pe care anterior le ignoram. Apreciem cerul senin, simtim parfumul florilor la o plimbare in parc, observam toate culorile ce se joaca in curcubeul dimprejur si tresarim o data cu schimbarea anotimpurilor. Brusc, pasarile danseaza doar pentru bucuria noastra, vantul adie ca sa ne poarte pasii spre cel iubit iar ploaia nu ne doare, nu ne raneste si nu ne face sa plangem, ci vine sa spele pacatele anterioare, sa hidrateze sufletele ce odinioara au suferit si sa poarte in valurile ei tristetea cat mai departe. Sunt etape din viata cand traim din plin, sunt secunde care dureaza o vesnicie si povesti aparent eterne care se sfarsesc intr-o clipita. Sunt multe zile petrecute cu privirea pierduta in zare, admirand peisajul si desfacandu-l in mii si mii de franturi, sunt nopti nedormite cu gandul zburand departe. Sunt ore pierdute visand cu ochii deschisi, sperand cu forte renascute, cantand cu inima marita de magia dragostei. In acest rastimp ies la suprafata cele mai mari curiozitati, cele mai ascutite intrebari, care cel mai adesea raman fara raspuns. De ce acum e acum, de ce unele fapte se petrec atat de tarziu, de ce dorintele ni se indeplinesc dupa ce renuntam sa mai avem incredere? De ce pamantul se invarte atat de repede si suntem neputinciosi in a opri timpul in loc pentru a ne bucura de senzatii? De ce nu putem imortaliza clipe si nu ne putem teleporta inapoi sau inainte pentru a retrai sau a trece peste secvente la care am fi dorit sa nu participam? Sunt multe intrebari ivite din umbra in care au fost cufundate pana nu demult, al caror raspuns ne-ar imbata de euforie sau ne-ar inmormanta in durere. Pe moment, ne apar drept dileme din cauza carora nu putem pasi mai departe si nu realizam ca farmecul lor sta in puterea de a ne face sa ne indoim, sa punem informatiile in balanta, sa visam la o varianta a noastra de rezolvare. Cele mai multe dubii si nesigurante se nasc o data cu inflorirea dragostei dar este infinit mai bine sa nu cunoastem raspunsurile si sa plutim in deriva, ghidandu-ne dupa instincte decat sa stim ce nu ne-am fi dorit nicicand sa cunoastem. Curiozitatea nemarginita este unul din atributele iubirii si trebuie sa fim pregatiti sa o intampinam cum se cuvine, fara teama sau constrangeri atunci cand se iveste momentul, pentru ca dragostea fara dubii sau nesiguranta, oferita de-a gata, isi pierde savoarea. Asa ca haide sa primim dragostea in sufletele si inimile noastre, dornici sa ii patrundem misterele si sa ne bucuram de cararile nebanuite pe care ne poarta. La drum!

Hai sa ne jucam

Hai sa ne jucam! Hai sa ne jucam cu viata, cu tot ceea ce ne sta in putinta, cu tot ce am putea realiza. Sa ne eliberam putin age nda stufoasa, incarcata de probleme si stres si sa gasim cateva clipe in care sa ne amintim nu de planurile de afaceri pentru luna in curs ci de planurile pe care ni le cladeam la inceputuri, sa ne amintim ce visam cand dificultatile nu ne bantuiau noptile, sa ne intoarcem spre teluri si dorintele originale. Sa ne inchipuim ca timpul s-a oprit in loc si putem fi ce am vrea sa fim: vedete, politicieni, mame, tati, bunici. Eu, una, as alege sa fiu copil. As amorti timpul la varsta aceea splendida, in care magia prinde contur si povestile se regasesc printre noi. As bloca supararile si lacrimile la intrarea in universul meu umil, dar minunat si as simti orice clipa de parca ar fi unica, avand experienta si apasarea multor primaveri ca „om mare”. Mi-as reintalni vechii prieteni, mi-as face altii noi, fata de care as sti acum sa nu gresesc, as privi cu alti ochi, mai intelepti, fiecare rasarit, apus, fiecare raza de soara si fiecare picatura de roua. Nu as mai rupe florile, caci cine ne mai inmiresmeaza si coloreaza pasii ca ele, m-as stradui sa nu fac rau, caci orice gest, orice provocare se intorc inmiit. M-as imbata cu lumina, cu galagia pe care , copil fiind, apucam sa o ascult, as alerga, as imbratisa, as zambi, as iubi mai mult si as incerca sa ofer spatiului din jur o reflexie de fericire. Iar cand jocul ar lua sfarsit, m-as intoarce cu coada intre picioare la lumea cotidiana, ingramadita in gunoaie, injurii si figuri posomorate. Caci orice joc respecta anumite reguli: de timp, de spatiu, de comportament. Insa toate au darul de a insenina, de a face trecerea de la trist la increzator, de a deconecta si de a oferi speranta unei existente mai agreabile. As vrea ca dintr-odata, lumea asa cum o stim sa se opreasca in loc. Pamantul sa nu se mai roteasca, sau sa o porneasca in sens invers si toate lucrurile pana adineauri luate in serios sa devina o gluma. Sa ne desfatam uitand de rigori, de conventii si de legi. Lansez o invitatie la joc. S-o onoram cu totii si sa vedem pana unde putem ajunge. Este doar o distractie, un fel de pacaleala a varstei, dar poate rezultatele ne vor surprinde in mod placut. Sa exploram limitele. N-avem nimic de pierdut.

Am renascut

Azi am renascut. Am revenit la viata furata acum un secol. Stropii de ploaie cadeau bland, totusi dansul lor era ametitor. Mi-au spalat chipul, amintirile si pacatele vremurilor demult apuse, lasand in urma un suflet cald, proaspat, complet revigorat si nerabdator sa inceapa sa astearna noi randuri in caietul ce-i marcheaza existenta. Lucruri la infinit repetate contureaza acum noutati, sperate si asteptate in blandetea noptii, confidenta credincioasa a tuturor. Ma simt iarasi viu, strbatut de o forta vie, de o energie fierbinte ce ma face sa tresar cu fiecare zgomot, sa tresalt de fericire la rasaritul soarelui si sa ma imbat de amar la lasarea intunericului. Sunt un alt om, mai receptiv, mai atent, mai vibrant. Am revenit la viata ca o pasare Phoenix, din propria-mi cenusa de uitare, dar pregatit ca totul sa urmeze o alta traiectorie. Nimic nu va mai fi la fel. Doar ca...sunt iarasi OM.

MINCIUNA si drumul spre IAD

E adevarat ca Minciuna se naste din cele mai bune intentii? E adevarat ca e de ajuns sa calci gresit o data pentru ca mai apoi sa nu te mai poti opri? O minciuna conduce catre alta, mai mare, mai frumos impachetata, mai cizelata, mai dichisit invelita in vorbe dulci, si usor-usor te gasesti alunecand pe panta ce duce spre o viata in minciuna, in secrete si ascunzisuri. Se stie ca drumul spre iad e pavat cu cele mai bune intentii. La fel e si cu mintitul? Mintim intai pentru a evita o cearta, apoi pentru a nu rani, apoi pentru ca nu putem admite ceea ce a fost o data negat si in final pentru ca ne-am obisnuit cu acest mod de a comunica, mai facil, fara complicatii, fara batai de cap si foarte la indemana. Unde se ascunde oare adevarata fata a „artei” de a minti, de a ne eschiva de la ce nu ne dorim sa recunoastem? Si apoi, daca mintim, suntem mai rai? Ne face joaca aceasta de-a soarece si pisica cu realitatea si tot ceea ce ne inconjoara niste monstri, niste persoane meschine care ar trebui inlaturate de la activitatile cotidiene si din viata celor intotdeauna sinceri pentru a nu-i influenta in mod nefast? Ar fi cazul sa ne jenam fiindca uneori, se intampla sa nu spunem tocmai ceea ce gandim, intotdeauna cu un scop nobil? Sau toti dintre noi se recunosc in postura de mincinos, de personaj negativ care prefera sa aleaga calea mai usoara in locul adevarului? Nu am mintit cu totii o data, de doua sau de infinite ori cu sau fara un scop precis, pentru a nu face rau sau chiar si fara intentie? Atunci, singurul lucru care face diferenta ramane intervalul la care rostim niste vorbe nu in totalitate reale. Si asta ma conduce spre urmatoarea intrebare: daca am renunta a mai minti, ne-am simti mai buni, mai loiali, mai apropiati de Dumnezeu si de prietenii nostri? Ar fi lumea in care traim in vreun fel schimbata? Poate ca da, poate ca am fi toti frati si surori si brusc, termenul de „semeni” nu ar mai defini ceva abstract. Pe cat de frumos si optimist, pe atat de improbabil. Nu s-ar gasi oare alte modalitati de a rani, de a dauna societatii, de a lovi in cei din jur fara motiv? Ba da, categoric. Cu toate acestea, continuam sa blamam mincinosii, desi cu totii mintim in anumite situatii si ne simtim destul de satisfacuti cand blamam si aruncam acuzatii inspre tabara lor. Deci, ar fi ceva de modificat? Cu siguranta mai nimic cu efecte pe termen lung. Am putea doar sa nu o mai facem pe victimele cand descoperim ca am fost mintiti si sa reflectam la cele pe care noi insine le-am spus in ultima vreme...