MINCIUNA si drumul spre IAD

E adevarat ca Minciuna se naste din cele mai bune intentii? E adevarat ca e de ajuns sa calci gresit o data pentru ca mai apoi sa nu te mai poti opri? O minciuna conduce catre alta, mai mare, mai frumos impachetata, mai cizelata, mai dichisit invelita in vorbe dulci, si usor-usor te gasesti alunecand pe panta ce duce spre o viata in minciuna, in secrete si ascunzisuri. Se stie ca drumul spre iad e pavat cu cele mai bune intentii. La fel e si cu mintitul? Mintim intai pentru a evita o cearta, apoi pentru a nu rani, apoi pentru ca nu putem admite ceea ce a fost o data negat si in final pentru ca ne-am obisnuit cu acest mod de a comunica, mai facil, fara complicatii, fara batai de cap si foarte la indemana. Unde se ascunde oare adevarata fata a „artei” de a minti, de a ne eschiva de la ce nu ne dorim sa recunoastem? Si apoi, daca mintim, suntem mai rai? Ne face joaca aceasta de-a soarece si pisica cu realitatea si tot ceea ce ne inconjoara niste monstri, niste persoane meschine care ar trebui inlaturate de la activitatile cotidiene si din viata celor intotdeauna sinceri pentru a nu-i influenta in mod nefast? Ar fi cazul sa ne jenam fiindca uneori, se intampla sa nu spunem tocmai ceea ce gandim, intotdeauna cu un scop nobil? Sau toti dintre noi se recunosc in postura de mincinos, de personaj negativ care prefera sa aleaga calea mai usoara in locul adevarului? Nu am mintit cu totii o data, de doua sau de infinite ori cu sau fara un scop precis, pentru a nu face rau sau chiar si fara intentie? Atunci, singurul lucru care face diferenta ramane intervalul la care rostim niste vorbe nu in totalitate reale. Si asta ma conduce spre urmatoarea intrebare: daca am renunta a mai minti, ne-am simti mai buni, mai loiali, mai apropiati de Dumnezeu si de prietenii nostri? Ar fi lumea in care traim in vreun fel schimbata? Poate ca da, poate ca am fi toti frati si surori si brusc, termenul de „semeni” nu ar mai defini ceva abstract. Pe cat de frumos si optimist, pe atat de improbabil. Nu s-ar gasi oare alte modalitati de a rani, de a dauna societatii, de a lovi in cei din jur fara motiv? Ba da, categoric. Cu toate acestea, continuam sa blamam mincinosii, desi cu totii mintim in anumite situatii si ne simtim destul de satisfacuti cand blamam si aruncam acuzatii inspre tabara lor. Deci, ar fi ceva de modificat? Cu siguranta mai nimic cu efecte pe termen lung. Am putea doar sa nu o mai facem pe victimele cand descoperim ca am fost mintiti si sa reflectam la cele pe care noi insine le-am spus in ultima vreme...