vineri, 11 iulie 2008

Pasi...

Pasim zi de zi prin viata, singuri sau avand un sprijin alaturi, batatorim drumuri neumblate, alergam pe alei intortocheate sau ne vedem linistiti de plimbarile ce ne arata si ne invata intr-o fractiune de secunda mai mult decat cartile ori profesorii in luni si ani. Bajbaim, mergem la intamplare, ne taram, ne aruncam cu capul inainte urmand a vedea ce se petrece. Riscam totul pe o carte si putem pierde orice. Unii pasi ne apropie de reusita, altii reprezinta experiente ce mai devreme sau mai tarziu se vor dovedi folositoare, iar ceilalti ne trag inapoi. Uneori ne impiedicam. Zambim trist, neincrezator, apoi ne ridicam si ne continuam drumul prin jungla cotidiana. Pas cu pas, trec zile si nopti, luni si ani, se aduna intamplari, invataminte si amintiri in cufarul pastrat cu sfintenie pentru a fi util pe viitor. Se spune ca primii pasi sunt cei mai grei. Cei mai istovitori, cei mai nesiguri, cei mai dezamagitori. Dar orice inceput e dificil. Iar odata depasit momentul, viitorul se prezinta in alte culori, mai vii, mai dinamice, mai antrenante. Orice pas este o dovada de curaj. Orice pas este o reusita. Nu trebuie escaladat un munte pentru a obtine multumirea sufleteasca atat de necesara adeseori. Nu avem nevoie de prea multe pentru a fi fericiti. Trebuie doar sa calcam ferm, cu siguranta unei victorii. Rezultatul este mult mai aproape cand exista incredea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu